Import-Export dupa Brexit !

One Stop Shop – O abordare integrată

Servicii complete „One Stop Shop“

Cu activități îndreptate cu precădere pe servicii de comisionare vamală, transport și expediții, Euroccoper își concentrează tot mai mult atenția pe operațiuni logistice, activități pe care le‐a dezvoltat în ultimii ani și care, în prezent, dețin o pondere de aproape 30 de procente din totalul cifrei de afaceri de 10 milioane de euro în 2018. La celebrarea a 25 de ani de activitate, compania fondată de Aldo Roccon în 1994, a ales să își promoveze serviciile sub sloganul „One Stop Shop“, țintând clienți cărora să le ofere întreg lanțul logistic, de la servicii vamale, la transport și până la operațiuni de distribuție, cu accent pe depozitare și pe servicii cu valoare adăugată. Despre toate aceste noutăți am discutat cu Romeo Dumitru, National Logistics Manager în cadrul Euroccoper. Text: Alexandru Ionescu

Activitatea de depozitare câștigă tot mai mult teren în cifra de afaceri a Euroccoper, companie care oferă servicii logistice integrate prin cele patru segmente principale în care își desfășoară activitatea: comisionare vamală, expediții internaționale, depozitare și distribuție națională. Începută printr‐o conjunctură, mai mult la nivel experimental, logistica s‐a dezvoltat foarte mult în cadrul companiei timișorene, iar la finalul anului trecut contabilizând aproximativ 30% din totalul afacerilor. „Activitatea este în creștere, însă ponderea cea mai mare o au serviciile vamale și depozitarea, unde am reușit să eficientizăm activitățile optimizând costurile, concomitent cu o creștere de volume, provenită nu atât de la o creștere spectaculoasă a numărului de parteneriate‐ avem circa 50 de clienți permanenți și alte 10‐15 colaborări periodice ‐ cât mai ales a dezvoltării partenerilor noștri. Per total activitate de depozitare, observăm o creștere a volumelor de 10%“, explică Romeo Dumitru, National Logistics Manager Euroccoper, care s‐a alăturat echipei în iunie anul trecut, preluând atribuțiile de coordonare a activității de depozitare la nivel național. În privința creșterilor totale, în ultimii ani businessul companiei cu sediul central în Timișoara a fost într‐o continuă creștere, plusul la nivel consolidat de 2018 fiind de peste 30% față de perioada similară din 2017. În opinia lui Romeo Dumitru, în ceea ce privește logistica, acest lucru se datorează unei eficientizări a folosirii spațiului în depozit, a suplimentării personalului, alături de câteva schimbări în modul de lucru, cum ar fi adaptarea programului de lucru la nevoia clientului, compensând astfel întârzierile generate de operațiunile vamale și extinderea programului de lucru la mai multe schimburi pe parte de depozitare, astfel încât să fie evitate costurile suplimentare pe care le înregistra clientul, atât în situațiile în care erau implicate liniile maritime sau alte penalizări. Nu în ultimul rând, pentru a automatiza cât mai multe procese, Euroccoper a investit și în modificarea WMS0‐ului, reușind astfel să diminueze gradul de implicare umană în operațiunile de depozitare cu 20%, „grad pe care sperăm să reușim să îl scădem și mai mult“. „Prin această depersonalizare și prin impunerea unei discipline de lucru, reușești să câștigi mult la nivel de eficiență. Contează mult și personalul din back‐office, noi am încercat să avem o abordare LEAN, să nu avem prea multe niveluri ierarhice și astfel managerii de proiect să beneficieze de o autonomie sporită.“

Clienții receptivi la actualizarea tarifelor

Dacã inițial activitatea logistică a Euroccoper a fost demarată în Timișoara, acolo unde este și sediul central, fiind orientată către segmentul FMCG, ulterior compania și‐a deschis depozite în București și Constanța, preferând o altă nișă, logistica industrială. „În ultima perioadă, pe lângă celelalte elemente care au influențat creșterea costurilor de depozitare, cea mai mare presiune vine din majorarea salariului minim pe economie în trei etape.
Drept pentru care presiunea dinspre resursa umană a fost foarte mare și am fost nevoiți să mergem către clienții noștri cu cifrele pe masă, mai ales că în depozitare resursa umană deține o pondere foarte mare în tot ceea ce înseamnã manipulare marfă“, explică directorul național de logistică al Euroccoper. Din fericire, parteneriatele de lungă durată pe care compania le are au rezultat într‐o abordare corectă de ambele părți și s‐au putut obține actualizări de tarife, ce au variat, de la caz la caz, în funcție de volume.

Suprafețe de depozitare extinse

Constant în ultimii ani, compania a făcut investiții în depozitare, atât în dotarea cu echipamente ‐ vehicule specializate, sisteme de supraveghere video, software, cât și în extinderea suprafețelor de depozitare pentru a putea asigura spații suficiente pentru derularea operațiunilor. Astfel, la Timișoara suprafața logistică s‐a extins la aproape 12.000 m2 în două locații, una la sediul central și alta lângă aeroportul Timișoara, alături de o platformă exterioară de 5.000 m2 pentru un important client din domeniul energiei electrice. De remarcat însă este că activitatea de depozitare se desfășoară pe principiul „multi‐user“, cuprinzând mai mulți clienți cu mai multe tipuri de activitate, inclusiv zona de FMCG. Astfel, jumătate din primul depozit de la Timișoara este ocupat cu mărfuri din automotive, în timp ce restul depozitului este ocupat cu mărfuri aferente altor segmente industriale. O suprafață de circa 1.000 m2 de depozit cu temperatură controlată este închiriată în prezent unui partener Euroccoper, o companie producătoare de lactate, care a avut nevoie să‐și mărească spațiul, pe care acum și‐l gestionează singură. „Ne‐am specializat pe produsele specifice clienților, chiar dacă nu toți clienții noștri sunt din zona industrială.“

Dacă la Timișoara vorbim de un depozit aflat în proprietatea grupului sau altul închiriat, la București discutăm de un depozit închiriat pe termen lung, în care operează o suprafață interioară de peste 10.000 m2 și alta exterioară de aproximativ 20.000 m2.

În afară de Timișoara și București, compania mai deține un centru logistic la Constanța aflat în proprietate, împărțit în două depozite, unul de 500 m2 în Portul Constanța Sud (Agigea) și altul de 2.000 m2, recent modernizat, în Portul Constanța Nord, acum fiind în plină derulare un proiect de modernizare a unei suprafețe suplimentare de aproximativ 10.000 m2 în Portul Constanța Nord (zona liberă) ce este compus dintr‐o platformă externă pretabilă depozitării containerelor sau echipamentelor industriale și dintr‐o suprafață acoperită de circa 2.000 m2.
Deși există clienți comuni între cele trei locații, profilurile partenerilor companiei sunt ușor regionalizate. Dacă în Vest vorbim de automotive, pentru zona de Sud majoritatea clienților activează pe segmentul industrial și FMCG ‐ conserve, iar în Est mărfuri generale din toate industriile, preponderent importuri.

Strategia Euroccoper în ceea ce privește spațiile de depozitare este să foloseascã atât depozite aflate în proprietate, cât și depozite închiriate, asigurând astfel un echilibru de suprafețe la nivel regional, care să confere un nivel crescut de flexibilitate operațională clienților. Indiferent de abordare, nivelul investițiilor rămâne crescut, deoarece chiar dacă nu este proprietarul spațiului, compania investește în rafturi, utilaje, sisteme informatice, de supraveghere, acces, etc.

O abordare integrată

Pentru a avea o acoperire cât mai bună la nivel național, Euroccoper dorește să deschidă un centru de cross‐docking în regiunea Transilvania și, ulterior, în Moldova, totul sub noua strategie de dezvoltare a companiei: „One Stop Shop!“. Asta pentru că activitatea inițială a companiei, cea de comisionar vamal, a fost dezvoltată constant, în prezent fiind deschise 18 birouri vamale, atât în interior, cât și în frontieră (Serbia, Republica Moldova, Ucraina), dar și în capitala Serbiei, la Belgrad. Serviciul de Grupaj Internațional pe ruta Serbia‐România este disponibil tur‐retur și are recurență săptămânală cu plecare în fiecare zi de miercuri de la Belgrad, sosire joi la Timișoara și retur în aceeași zi către Belgrad. Despre acest serviciu, oficialul Euroccoper spune că are în spate o sumă de competențe din mai multe zone de business, cum ar fi know‐how din zona liniilor de grupaj internațional între diferite HUB‐uri europene, o experiență de 25 de ani în domeniul formalităților vamale, alături de conexiunea cu Pall‐Ex România, „cea mai extinsă rețea de distribuție mărfuri paletizate, unde suntem membrii fondatori din anul 2011“. „Acest cumul informațional materializat prin acest serviciu de grupaj ne face să credem că avem un cuvânt de spus pe această nișă a partidelor mici de marfă pe o rută extracomunitară.“ Cât despre București, compania va conecta această linie în viitorul apropiat cu HUB‐ul propriu din Belgrad, urmând a fi o linie directă, „care va funcționa după aceleași procese de lucru și pentru care vom realiza o campanie de promovare națională“.

Activitatea de distribuție este cea care completează lanțul logistic, domeniu în creștere în cadrul Euroccoper. Astfel, distribuția se efectuează prin centre logistice proprii și prin intermediul Pall‐Ex. Aceasta este și ideea din spatele conceptului „One stop shop“, compania propunând o paletă completă și o abordare integrată, astfel încât clienții să beneficieze de un pachet complet de servicii logistice, la un cost optimizat. După cum afirmă Romeo Dumitru, compania este unul dintre primii operatori ce oferă un portofoliu complet de servicii, acoperind tot lanțul logistic, de la activitatea de intermediere transport aerian, maritim, rutier, întocmirea declarațiilor vamale, manipulare, depozitare, servicii cu valoare adăugată, reprezentare fiscală, și până la distribuția finală.

Romeo Dumitru explică faptul că de‐a lungul timpului au venit cereri din partea clienților pentru asigurarea tuturor acestor servicii, inclusiv pe proiecte punctuale de transport maritim. „Noi le propunem tot lanțul, însă în anumite cazuri clienții au niște relații de ani de zile și sunt mulțumiți de ceea ce au, alții cumpără în condiții de tip DAP (n.r. ‐ Deliver At Place) și nu‐i interesează partea de vamă, ori au angajat transportul de tip FOB ‐ Free on Board la containere și Euroccoper face doar transportul rutier din port către București sau alte zone din țară“.
De altfel, aproape toți clienții depozitului de la București aduc marfă containerizată prin Constanța, cu realizarea operațiunilor vamale atât în Constanța, cât și în București. Din totalul acestora, contractele de tip One Stop Shop ocupă o pondere importantă, de circa 40%.

Clienți noi, la 25 de ani de existență

Dezvoltarea organică a coincis anul acesta cu cei 25 de ani pe piața din România, ocazie cu care compania a inițiat mai multe proiecte de creștere a vizibilității, pe măsura calității serviciilor oferite până în prezent. Unul dintre aceste proiecte a presupus participarea la cel mai mare târg dedicat sectorului industrial și de logistică din Europa, Transport Logistic 2019, care are loc la Munchen, în Germania. Potrivit oficialului, tot mai multe companii din Polonia, Cehia, Germania, Franța, chiar și din Asia se uită cu mare atenție la România. Euroccoper s‐a numărat astfel printre companiile expozante la târg la standul României, participarea realizându‐se prin intermediul Camerei de Comerț Româno‐Germane (AHK Romania). „Încercăm să atragem companii care vor să investească alături de noi în crearea parteneriatelor logistice. Târgul a fost o bună oportunitate pentru a face acest lucru, o parte dintre contacte s‐au concretizat, ceea ce pentru noi este un succes, motiv pentru care vom reedita performanța și la următoarea ediție a târgului“, dupã cum mai punctează Romeo Dumitru.

2020 va fi un an provocator

În privința încadrării bugetare pentru finalul de an 2019, directorul de logistică al Euroccoper afirmă că va înregistra o creștere de 10%, în ciuda unui început mai slab de an. Bugetul a fost estimat ținând cont de toate considerentele macroeconomice și în opinia lui Romeo Dumitru mediul economic se va înrăutăți și mai mult anul viitor, cel puțin la nivel macro, pe de‐o parte din cauza conflictului între cele două superputeri mondiale, China și SUA, pe de altă parte se simte deja o recesiune tehnică din partea Germaniei. „Ori când intră Germania în recesiune, atunci trage după ea toată Europa. Prin Germania se tranzacționează mai mult de jumătate din bunurile produse sau importate în Europa, chiar dacă porturile Rotterdam și Anvers sunt porți de intrare importante, iar efectele se vor resimți major în activitatea de transport. Un impact important în activitatea logistică îl va avea ieșirea Marii Britanii din zona Euro, care cu siguranță va conduce la dezechilibre în ceea ce privește menținerea costurilor la valorile actuale. Majoritatea operatorilor economici își reorganizează fluxurile logistice ca urmare a Brexit‐ului, iar acest lucru pentru Euroccoper constituie un potențial de creștere în activitatea vamală. Privind în plan intern, vedem dificultăți datorită instabilității măsurilor legislative, nealiniate cu cerințele mediului economic concurențial. Toate cele enumerate intră în categoria provocărilor, cărora suntem nevoiți să le facem față și să ne adaptăm rapid strategia de business.“